Proteste violente în Irlanda de Nord

În pofida apelurilor la calm din partea Londrei, Dublinului şi Washingtonului, noi violenţe au izbucnit joi seară în Irlanda de Nord, agitată de o săptămână de incidente aşa cum provincia britanică nu mai văzuse de ani de zile, notează AFP.

La Belfast, poliţiştii din forţele speciale care fac faţă manifestanţilor republicani au fost atacaţi cu pietre şi cockteiluri Molotov în timp ce încercau să împiedice mulţimea să se îndrepte către protestatarii unionişti, a constatat un corespondent al agenţiei France Presse.

De o săptămână, provincia britanică este agitată de o serie de incidente fără precedent din 1998, cu proiectile aruncate asupra poliţiei şi maşini incendiate, în principal în zonele loialiste cu majoritate protestantă.

Aceste violenţe care au făcut până în prezent peste 50 de răniţi în rândul poliţiei, amintesc de deceniile sângeroase ale ”Tulburărilor” dintre republicani, în principal catolici partizani ai reunificării cu Irlanda, şi unioniştii protestanţi, soldate cu circa 3.500 de morţi până la acordul de pace din Vinerea Mare, încheiat în 1998.

Noile incidente de joi seară au izbucnit în pofida apelurilor la calm lansate mai devreme în cursul zilei de premierii britanic şi irlandez, care şi-au unit vocile cu cele ale liderilor din Irlanda de Nord, unionişti, dar şi republicani, pentru a condamna aceste violenţe „inacceptabile”, în contextul unor tensiuni exacerbate de Brexit.

Înaintea unei şedinţe extraordinare a parlamentului local, guvernul nord-irlandez, alcătuit din unionişti şi republicani, a dat publicităţii un comunicat denunţând violenţele ”total inacceptabile şi nejustificate”, indiferent de îngrijorări”, solicitând încetarea „atacurilor împotriva poliţiei , serviciilor publice şi comunităţilor”.

Premierul britanic, Boris Johnson, care l-a trimis la faţa locului pe ministrul pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis, a discutat în cursul după-amiezii cu omologul său irlandez, Micheal Martin.

Acordul de pace din Vinerea Mare a estompat frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, dar Protocolul privind Irlanda de Nord cuprins în acordul asupra relaţiei post-Brexit între Regatul Unit şi UE a fragilizat şi mai mult acest echilibru delicat, deşi obiectivul său este menţinerea acordului de pace.

Conform acestui protocol, Irlanda de Nord rămâne atât în teritoriul vamal britanic cât şi în piaţa unică europeană prin aplicarea unui set limitat de norme UE privind piaţa unică a mărfurilor şi uniunea vamală, iar pentru evitarea reapariţiei unei frontiere fizice între Irlanda de Nord şi Irlanda controalele vamale au fost deplasate în porturile nord-irlandeze.

În pofida unei perioade de tranziţie menite să permită companiilor să se adapteze, noile dispoziţii au provocat perturbări în aprovizionare.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X