Mesajele emoționate ale Prinților Harry și William despre bunicul lor, Prințul Philip

Prinţul Harry, revenit duminică seară în Anglia pentru funeraliile prinţului Philip, bunicul său, a transmis luni un mesaj în care l-a numit pe acesta un bărbat de onoare, cu spirit ascuţit şi mult umor.

„A fost el însuşi cu adevărat, cu o inteligenţă foarte ascuţită şi putea capta atenţia oricărei încăperi datorită farmecului său, dar şi pentru că nu ştiai vreodată ce ar fi putut urma să spună. Va fi ţinut minte ca cel mai longeviv consort al unui monarh în exerciţiu, un militar decorat, un prinţ şi un duce. Pentru mine, ca pentru mulţi dintre voi care aţi pierdut pe cineva drag în anul care a trecut, el a fost bunicul meu: maestru al grătarului, legendă a glumelor şi jucăuş până la final. Deşi aş putea să continui multă vreme în acest stil, ştiu că dacă el ar mai fi aici, ne-ar spune, ţinând o bere în mână: ‘Haideţi, terminaţi odată cu asta!’. Ne va lipsi teribil de mult şi va fi ţinut minte pentru totdeauna de naţiunea noastră şi de lumea întreagă. Meghan, Archie şi eu (precum şi viitoarea lui strănepoată) vom avea mereu un loc special pentru el în inimile noastre”, a menționat prinţul Harry.

Omagiul prinţului Harry a venit la mai puţin de o oră după cel al fratelui lui mai mare, William. Ducele de Cambridge a spus despre bunicul lui că l-a ghidat în viaţă şi s-a arătat recunoscător pentru bunătatea pe care prinţul Philip a arătat-o familiei sale.

„Centenarul vieţii bunicului meu a fost definit de serviciu – în slujba ţării sale şi Commonwealth-ului, soţiei lui şi reginei şi familiei noastre. Mă simt foarte norocos să am nu doar exemplul lui care m-a ghidat, ci şi prezenţa lui mult în viaţa mea de adult – ambele, în vremuri bune şi în cele mai grele zile. Voi fi mereu recunoscător că soţia mea a avut atâţia ani să îl cunoască pe bunicul meu şi pentru bunătatea pe care el i-a arătat-o. Nu voi lua de-a gata amintirile speciale pe care copiii mei le vor avea întotdeauna cu străbunicul lor venind să îi ia cu trăsura şi că au văzut ei înşişi simţul lui contagios de aventură, precum şi simţul umorului. Bunicul meu a fost un om extraordinar şi parte dintr-o generaţie extraordinară. Catherine şi cu mine vom continua să facem ce el şi-ar fi dorit şi o vom sprijini pe regină în anii următori. Îmi va lipsi bunicul meu, dar ştiu că el ar fi vrut ca noi să continuăm munca”. a spus prințul William.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X