Ultim omagiu prinţului Philip

Funeraliile prinţului Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care s-a stins din viață la vârsta de 99 de ani, au avut loc, sâmbătă, la castelul Windsor, într-un format restrâns. Tot ceremonialul a fost gândit chiar de către prințul Philip, iar regina Elisabeta s-a asigurat că Operațiunea Forth Bridge, numele de cod pentru funeralii, va respecta întocmai dorința ducelui.

Au fost ceremonii pline de emoție la Castelul Windsor. Regina Elisabeta a II-a și-a luat astăzi adio de la Philip, prințul ei viking, cum îi plăcea să-i spună, după 73 de ani de căsnicie. Odată cu familia regală, milioane de britanici și-au luat rămas bun de la cel mai longeviv prinț consort din istoria Regatului Unit.

Prințul Philip a avut parte de o ceremonie militară, dar nu și de funeralii naționale. A fost dorința lui. În deplină concordanță cu restricțiile antipandemie, la slujba din capela Saint George au participat doar 30 de persoane, în frunte cu suverana. În timpul procesiunii funerare, dar și pe durata slujbei, prinții William și Harry nu au stat unul lângă celălalt, pentru că familia regală a dorit să evite orice fel de tensiune care să umbrească funeraliile. 

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost nevoită să stea singură în timpul funeraliilor, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus. Camerele de filmare nu au putut capta expresia chipului său, regina a stat mai mult cu capul plecat.

Alţi membri ai casei regale care au apărut în imagini aveau feţele întristate. Prinţul Edward, cel mai mic dintre copiii reginei şi ai prinţului Philip, a fost văzut punându-şi mâna pe frunte în timp ce corul intona imnuri religioase. El a fost văzut apoi fixând de la distanţă sicriul tatălui său.

Fiecare membru al casei regale – mai ales cei special invitaţi – au purtat haine de doliu de culoare închisă şi măşti sanitare negre.

Ei au păstrat distanţa unii de ceilalți și în așezarea pe scaunele din interiorul capelei St.George, pentru a respecta restricţiile impuse de pandemia de coronavirus.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X