Regina Elisabeta a II-a împlinește astăzi 95 de ani

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cel mai longeviv monarh din lume, a împlinit miercuri vârsta de 95 de ani, însă această aniversare specială nu va putea fi marcată prin celebrări publice, întrucât intervine la doar patru zile după funeraliile soţului ei, prinţul Philip.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a mulțumit celor care i-au transmis mesaje de susținere după moartea soţului ei, prinţul Philip, dar și celor care i-au făcut urări cu ocazia zilei de naștere.

„Familia mea şi cu mine am dori să vă mulţumim tuturor pentru sprijinul şi bunătatea pe care ni le-aţi arătat în ultimele zile. Am fost profund emoţionaţi şi continuăm să ne amintim că Philip a avut un impact extraordinar pentru nenumărate persoane de-a lungul vieţii sale”, a scris regina într-un mesaj semnat Elisabeta R. şi transmis de Palatul Buckingham.

Regina a declarat că a „primit numeroase urări” cu ocazia împlinirii a 95 de ani, ceea ce „apreciază foarte mult”.

Aceasta este prima aniversare pe care suverana o petrece fără prinţul Philip – despre care a spus că a reprezentat „forţa şi sprijinul” ei – după căsătoria lor din noiembrie 1947 şi încoronarea sa din iunie 1953. Regina Elisabeta a II-a, care este cel mai vârstnic monarh din lume, îşi va petrece ziua de miercuri la Castelul Windsor. Întrucât aniversarea ei intervine într-o perioadă de doliu a familiei regale, toate evenimentele publice ocazionate de acest eveniment au fost anulate.

Premierul britanic Boris Johnson i-a trimis „cele mai călduroase urări” cu ocazia împlinirii a 95 de ani. „Am avut întotdeauna cea mai mare admiraţie pentru Majestatea Sa şi pentru că se află în serviciul acestei ţări şi a Commonwealth. Sunt mândru să fiu premierul său”, a scris pe Twitter liderul conservator.

Perioada de doliu în familia regală britanică se va încheia vineri, iar regina îşi va relua angajamentele oficiale.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X