Zi de doliu național în Israel

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat, astăzi, o anchetă completă cu privire la busculada de proporţii care a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în timpul unui pelerinaj la care participau mii de evrei, în nordul Israelului, și care s-a soldat cu zeci de morţi. În plus de asta, ziua de duminică, 2 mai, a fost declarată zi de doliu naţional.

Netanyahu s-a deplasat, astăzi, în oraşul Meron, unde s-a întâlnit cu poliţişti şi alte servicii implicate în eforturile de salvare a participanților la pelerinaj anual organizat cu ocazia sărbătorii Lag Baomer. Evenimentul s-a desfăşurat la Meron, în jurul presupusului mormânt al rabinului Shimon Bar Yochai, un talmudist din secolul al II-lea, căruia i se atribuie scrierea Zoharului, opera centrală a misticismului evreiesc. Acesta a fost cel mai mare eveniment public din Israel de la începutul pandemiei de COVID-19 și până în prezent.

„Catastrofa de la Muntele Meron este una dintre cele mai grave care au lovit statul Israel”, a scris șeful statului israelian într-un mesaj postat pe Twitter, exprimându-şi susținerea faţă de familiile victimelor şi urându-le însănătoşire grabnică răniţilor.

Biroul preşedintelui Reuven Rivlin i-a îndemnat pe cei care îşi caută apropiaţii dispăruţi să contacteze preşedinţia. „Vom depune toate eforturile pentru a-i găsi”, a spus Rivlin.

Funeralii sunt prevăzute să aibă loc astăzi la Ierusalim şi Tel Aviv.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X