fbpx

Fostul internaţional irlandez Alan McLoughlin a încetat din viaţă, marţi, la numai 54 de ani, după o luptă grea dusă cu o boală nemiloasă: cancerul.

Fostul fotbalist şi antrenor profesionist s-a născut 20 aprilie 1967 în Manchester. El şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei de jucător în Anglia, la Portsmouth, după ce a jucat şi la echipele din Swindon Town şi Southampton.

Alan McLoughlin şi-a pus ghetele în cui în anul 2003, după o scurtă perioadă petrecută la Forest Green Rovers, un mic club din oraşul englez Nailsworth.

Mijlocaşul a evoluat de 42 de ori în Naţionala de fotbal a Irlandei, jucătorul fiind celebru pentru golul egalării din meciul disputat cu Irlanda de Nord în 1993. Golul său a permis Irlandei să ajungă la Cupa Mondială din 1994.

Despre acel moment, Gerry McAnaney, preşedintele Federaţiei de Fotbal din Irlanda, a declarat: “Alan va fi amintit mereu pentru golul de la Belfast, un gol care a adus toată ţara la picioarele sale.”

În anul 1996, Alan McLoughlin a primit titlul de “Cel mai bun fotbalist irlandez al anului”.

Ca manager, McLoughlin s-a ocupat pentru o perioadă de echipa Portsmouth, iar între 2016 şi 2021 de Academia de fotbal a Swindon Town.

După încheierea carierei de fotbalist, Alan McLoughlin a putut fi auzit deseori comentând meciuri de fotbal pentru un post radio din Portsmouth sau pentru BBC Radio Solent.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.