Zeci de vase de pescuit franceze s-au strâns joi dimineaţă în faţa portului capitalei insulei Jersey din canalul Mânecii, sub supravegherea a două nave militare britanice, pentru a protesta faţă de condiţiile de pescuit impuse marinarilor francezi după Brexit.
Două nave înarmate au fost trimise joi dimineața de Guvernul Marii Britanii să patruleze în largul coastei maritime a Franței. Guvernul britanic a anunțat că cele două nave sunt înarmate și au fost trimise „să monitorizeze situația”.
Guvernul francez a amenințat Marea Britanie cu sistarea alimentării cu energie electrică în insula Jersey, o insulă cu guvernare autonomă, dar subordonată Coroanei britanice.
Franța este nemulțumită de faptul că britanicii refuză în continuare să permită accesul pescarilor francezi în apele din apropierea insulei Jersey. „Suntem pregătiţi să recurgem la măsuri punitive”, a avertizat marţi ministra Mărilor din Guvernul Franței, Annick Girardin, conform cotidianului Le Figaro, citat de Mediafax. Eventualele astfel de măsuri ar putea include oprirea „alimentării cu electricitate prin cablul submarin”, a spus Annick Girardin.
Drept răspuns la inițiativa britanicilor, și francezii au trimis în zonă o navă a jandarmeriei, „pentru a monitoriza situația și a garanta siguranța oamenilor aflați pe mare”.
Vinerea trecută a fost emisă o licență de pescuit care restricționează pentru prima dată dreptul de a pescui în zona maritimă comună împărțită până acum în mod egal de Franța și Marea Britanie.
Până la această decizie, pescarii francezi operau în baza unui tratat vechi de 200 de ani, despre care președintele asociației pescarilor din insula Jersey a spus că le permitea francezilor să își acorde singuri licențe și să pescuiască unde vor, ceea ce a dus la dispariția peștilor.
Uniunea Europeană îi susține pe pescarii francezi. Într-o declarație emisă miercuri noaptea, Comisia Europeană a arătat că noile condiții de pescuit impuse vineri de britanici încalcă acordul post Brexit.
„Comisia a fost informată în 30 aprilie de autoritățile britanice că se acordă 41 de licențe de pescuit pentru nave din Uniunea Europeană în apele teritoriale ale insulei Jersey, începând cu 1 mai”, se arată în declarația Comisiei Europene.
Consecința deciziei britanicilor a fost că pescarii francezi nu au mai avut voie să intre în apele insulei Jersey.
Navele pescărești franceze s-au retras din zonă în după amiaza zilei de joi.
Marea Britanie a anunţat joi chemarea a două nave militare britanice după plecarea a zeci de ambarcaţiuni de pescuit franceze.
„Suntem încântaţi că bărcile de pescuit franceze au părăsit de acum Jersey”, a indicat Downing Street într-un comunicat. ”Cu situaţia rezolvată deocamdată, patrulele Royal Navy se pregătesc să revină în portul din Regatul Unit”, a menţionat sursa citată.