Rezultat final: Partidul Laburist, victorie în Londra

Politicianul laburist Sadiq Khan a declarat luni, după confirmarea oficială a victoriei electorale, că în al doilea mandat de primar al Londrei vrea depăşirea clivajelor şi îmbunătăţirea situaţiei din capitala Marii Britanii, pledând pentru unitate în scopul depăşirii problemelor generate de Brexit.

Sadiq Khan, membru al Partidului Laburist (centru-stânga), a obţinut 55,2% din voturi în scrutinul pentru postul de primar al Londrei, învingându-l pe adversarul său conservator Shaun Bailey.

În discursul rostit la începerea celui de-al doilea mandat de primar al Londrei, Sadiq Khan a pledat pentru reconciliere. „Ţara şi oraşul rămân profund divizate. Mă angajez să utilizez al doilea mandat pentru a construi punţi care să ne apropie. În contextul în care ne revenim şi începem să lucrăm după pandemie, trebuie să foloim acest moment de relansare naţională în efortul vindecării naţionale”, a declarat Sadiq Khan, citat de cotidianul The Evening Standard.

Sadiq Khan admite că vor fi dificultăţi. „În materie de infracţionalitate, vom continua să fim duri în combaterea criminalităţii şi în contracararea cauzelor acesteia. Acest lucru include suplimentarea efectivelor de poliţie şi investiţii în noi oportunităţi pentru tinerii londonezi”, a subliniat Sadiq Khan.

„Cel mai important lucru este ca oraşul să îşi revină. Aceasta este cea mai mare provocare cu care s-a confruntat oraşul după al II-lea Război Mondial. (…) Trebuie să repunem oraşul în funcţiune după aceste 15 luni teribile prin care am trecut, trebuie să unificăm oraşul şi ţara noastră. Trebuie să evităm această cultură a conflictului care divizează ţara noastră. Trebuie să ne asigurăm că sunt vindecate rănile generate de Brexit şi trebuie să ne străduim să aducem oamenii împreună”, a insistat Sadiq Khan.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X