Kate, ducesa de Cambridge, se alătură luni soţului ei, prinţul William, într-un turneu pe care cuplul princiar îl efectuează în această naţiune britanică.
Kate i se alătură ducelui de Cambridge pentru a vizita împreună Edinburgh şi Fife, după care se vor îmbarca în prima lor călătorie oficială în insulele Orkney.
Prinţul William, care a fost numit Înalt comisar al Adunării Generale a Bisericii Scoţiei la începutul acestui an de către bunica sa, regina Elisabeta a II-a, şi-a început vineri vizita în Scoţia.
Printre activităţile la care a luat parte până în prezent s-au numărat redeschiderea Adunării Generale (forul care guvernează Biserica Scoţiei), vizionarea finalei cupei Scoţiei, un test-drive al unui automobil electric 4×4 şi o vizită la un centru de îngrijire pentru vârstnici.
Activităţile în care vor fi implicaţi ducele şi ducesa în această săptămână includ vizitarea unor proiecte ecologice înaintea summitului privind schimbările climatice COP26 de la Glasgow, care va avea loc spre finalul anului, şi găzduirea unui eveniment de cinema pentru angajaţii din sectorul sanitar.
Cei doi vor revizita totodată universitatea pe care au absolvit-o, St Andrews University, unde s-au cunoscut şi s-au îndrăgostit.
Vizita se va finaliza joi.
”Ducele este onorat să îndeplinească rolul de Înalt Comisar al Adunării Generale a Bisericii Scoţiei anul acesta”, a precizat un purtător de cuvânt al Palatului Kensington.
”Atât el, cât şi ducesa aşteaptă cu nerăbdare să petreacă timp în Scoţia, să asculte mulţi oameni vorbind despre subiectele care îi interesează şi să celebreze persoanele care au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă pentru a-şi susţine comunităţile pe parcursul anului trecut”, a mai precizat acesta.
Sursa foto: The Duke and Duchess of Cambridge / Twitter