Prima țară din UE care anunță că a atins imunitatea colectivă: A vaccinat peste 70% din populația adultă

Malta şi-a vaccinat 70% din populaţia adultă cu cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, devenind prima ţară din UE care atinge aşa-numita imunitate colectivă, a declarat luni ministrul maltez al sănătăţii, Chris Fearne.

Micul stat mediteranean a înregistrat, în medie, trei noi cazuri de COVID-19 zilnice în ultima săptămână, cu o rată a pozitivării testelor de numai 0,2%.

Măsura purtării obligatorii a măştii în spaţiile deschise urmează să fie ridicată începând cu 1 iulie pentru persoanele vaccinate, cu condiţia ca numărul infectărilor să rămână scăzut. De asemenea, de la 1 iunie masca nu va mai fi obligatorie pe plaje.

Restricţiile privind funcţionarea sălilor de fitness şi a bazinelor de înot au fost ridicate începând de luni, iar restaurantele pot rămâne deschise până la miezul nopţii, faţă de ora 17:00 până în prezent.

Conform ultimelor date, 42% din populaţia adultă a Maltei a primit şi a doua doză de vaccin. Vaccinarea este deschisă în această ţară pentru rezidenţii cu vârste de peste 16 ani, copiii în vârstă de cel puţin 12 ani urmând să fie vaccinaţi de îndată ce autorităţile sanitare europene vor aproba vaccinurile anti-COVID-19 şi pentru această categorie de vârstă.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X