Acordul comercial şi acordul Brexit trebuie aplicate integral şi efectiv, susţin liderii statelor UE

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi luni la Bruxelles în cadru extraordinar, au salutat intrarea în vigoare a Acordului comercial şi de cooperare cu Regatul Unit la 1 mai 2021, subliniind că acest document şi Acordul de retragere din UE ar trebui să fie puse în aplicare integral şi efectiv, potrivit www.consilium.europa.eu.

”Cele două acorduri permit Uniunii Europene să aibă un parteneriat cât se poate de strâns cu Regatul Unit, recunoscând totodată că un stat care nu este membru al UE nu poate beneficia de aceleaşi avantaje ca un stat membru şi că relaţia trebuie să se bazeze în permanenţă pe un echilibru între drepturi şi obligaţii. Relaţiile cu Regatul Unit ar trebui să rămână reciproc avantajoase şi în niciun caz nu pot submina integritatea pieţei unice, uniunea vamală sau autonomia decizională a UE. Consiliul European invită Regatul Unit să respecte principiul nediscriminării între statele membre”, se menţionează în concluziile adoptate la finalul primei zile a summitului extraordinar al UE.

Totodată, Consiliul European a invitat Comisia Europeană să îşi continue eforturile de asigurare a punerii în aplicare depline a acordurilor, inclusiv în domeniul drepturilor cetăţenilor UE, al pescuitului şi în ceea ce priveşte condiţiile de concurenţă echitabile, utilizând complet instrumentele din cadrul acordurilor, în coordonare continuă şi dialog permanent cu Consiliul.

Schimburile comerciale post-Brexit între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord sunt guvernate de Protocolul privind Irlanda de Nord din Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, cunoscut şi ca acordul Brexit. Acest protocol a fost conceput pentru a proteja principiile Acordului din Vinerea Mare, din 1998, şi pentru a păstra deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord prin menţinerea regiunii în interiorul pieţei unice a UE.

Relaţiile dintre Londra şi Uniunea Europeană au fost afectate grav de decizia Regatului Unit de a părăsi piaţa unică europeană, măsură oficială de la 31 ianuarie 2020, dar devenită efectivă doar de la începutul acestui an.

Într-o încercare de reducere a tensiunilor, Londra a extins unilateral perioada de graţie pentru controalele asupra importurilor de produse alimentare din Marea Britanie în provincia Irlanda de Nord, o decizie criticată de Bruxelles, care a acuzat britanicii de încălcarea Protocolului privind Irlanda de Nord.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X