Marea Britanie discută cu AstraZeneca despre livrarea unui număr suplimentar de vaccinuri anti-COVID

Marea Britanie discută cu AstraZeneca despre livrarea unui număr suplimentar de vaccinuri, modificate pentru a preveni mai bine varianta Beta a Covid-19, provenita din Africade Sud, a declarat miercuri ministrul Sănătății, Matt Hancock, transmite Reuters.

Londra și-a asigurat anterior 100 de milioane de doze de vaccin, dezvoltat la Universitatea Oxford și licențiat de AstraZeneca.

„Am început negocieri comerciale cu AstraZeneca pentru a asigura o variantă de vaccin: viitoare livrari de vaccinuri Oxford AstraZeneca, care au fost adaptate pentru varianta B.1.351, identificată pentru prima dată în Africa de Sud”, a afirmat Hancock într-un discurs la universitate.

Africa de Sud a suspendat vaccinarile cu vaccinul AstraZeneca în februarie, după ce datele au arătat că oferă o protecție minimă împotriva infectiei ușoare până la moderate cauzate de varianta de coronavirus dominantă din țară, cunoscuta acum sub numele de Beta.

Oxford consideră ca varianta este prioritate pentru dezvoltatorii de vaccinuri, iar AstraZeneca a vizat dezvoltarea noilor vaccinuri împotriva variantelor până în toamnă.

Marea Britanie s-a angajat să finanțeze efectuarea de studii clinice pentru noul vaccin adaptat, care ar putea fi aprobat în procedură accelerată de către autoritățile de reglementare, în urma noilor recomandări din martie.

Discursul lui Hancock a avut loc înainte de a găzdui, la Oxford, un summit al miniștrilor Sănătății ai statelor membre ale G7, care începe joi. El a spus că Marea Britanie a atins pragul de vaccinare a trei sferturi dintre adulți cu o primă doza de vaccin pentru Covid-19, în timp ce aproape jumatate din populație a primit doua doze de vaccin.

Marea Britanie a raportat până acum 904 de cazuri ale variantei Beta de Covid-19. În schimb, în Africa de Sud există în medie 3.745 de cazuri noi în fiecare zi și doar aproximativ 1 milion de oameni dintr-un obiectiv de 40 de milioane de persoane au primit un vaccin pentru Covid-19.

Hancock nu a spus dacă vaccinurile în curs de negociere vor fi donate sau păstrate pentru utilizare pe plan intern.

Anterior, directorul general al AstraZeneca (AZN.L), Pascal Soriot, a spus că lucrează cu guvernele la creșterea donațiilor lor de vaccinuri garantate prin mecanismul de partajare a vaccinului COVAX.

Hancock a declarat că AstraZeneca, care s-a angajat să nu obțină profit din vaccinuri în timpul pandemiei, a oferit până acum o jumătate de miliard de doze din vaccinul său pentru aprovizionare globală.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X