fbpx

Ministrul sănătății din Regat, Matt Hancock, a anunțat că peste 90% din noile cazuri sunt cu varianta indiană a COVID, redenumită recent DELTA, potrivit Euronews.

Matt Hancock a declarat joi, 10 iunie, în fața unei comisii parlamentare, că varianta Delta „cuprinde acum 91% din cazurile noi din Marea Britanie”. Hancock a precizat că datele se bazează pe o evaluare pe care a văzut-o miercuri seară. Varianta Delta, cu 50% mai contagioasă decât tulpina Alfa, detectată prima dată în Marea Britanie, a dus la creștere recentă a cazurilor de COVID-19 în Regatul Unit. Cifrele guvernamentale au arătat miercuri, 9 iunie, că Marea Britanie a înregistrat cele mai mari cazuri zilnice de coronavirus din ultimele cinci luni, sugerând că varianta Delta se răspândește rapid în toată țara.

Marea Britanie a raportat miercuri 7.540 de cazuri noi de coronavirus, reprezentând cel mai mare număr de infectări din 27 februarie până în prezent. Potrivit celui mai recent bilanț, 123 de persoane au fost internate în spital cu simptome legate de coronavirus, iar șase oameni au murit. La începutul lunii iunie, Hancock declara că programul de vaccinare din Marea Britanie pare să ajute la ruperea legăturii dintre noi cazuri și decese, spitalizările rămânând scăzute, în ciuda răspândirii variantei Delta.

Guvernul britanic urmează să decidă săptămâna viitoare dacă va ridica sau nu toate restricțiile începând cu 21 iunie. Hancock a și spus că renunțarea la restricții depinde în mare măsură de modul în care evoluează situația epidemiologică.

Varianta Delta, cunoscută și sub denumirea de B.1.617.2, s-a răspândit în peste 60 de țări în ultimele șase luni și a declanșat restricții de călătorie din Australia până în SUA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.