Celebrarea oficială a zilei de naştere a reginei Elisabeta a II-a, marcată printr-o paradă militară restrânsă la Windsor

Celebrarea oficială a zilei de naştere a reginei Elisabeta a II-a a fost marcată sâmbătă printr-o paradă militară restrânsă dar sclipitoare la castelul Windsor, reşedinţa suveranei din afara Londrei, în contextul restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus.

Regina care a împlinit 95 de ani la 21 aprilie, a asistat, acompaniată de vărul său Edward, ducele de Kent, la parada militară cunoscută sub numele ”Trooping de Colour” pe esplanada din faţa castelului, la care au participat membri ai Garde Écossaise (Garda Scoţiană), ai cavaleriei şi instrumentişti.

Este prima celebrare oficială a zilei de naştere a reginei în lipsa prinţului Philip, cel care i-a fost consort timp de 73 de ani.

La sosirea reginei, care vineri s-a întâlnit la Cornwall cu liderii care participă la Summitul G7, a fost intonat imnul naţional, iar suverana a asistat apoi la ceremonie de la distanţă, dintr-un cort amenajat cu această ocazie, ca urmare a restricţiilor impuse de noul coronavirus.

La sfârşit au fost trase 41 de salve de tun, iar avioanele acrobatice ‘Red Arrow’ ale forţelor aeriene britanice (RAF) au efectuat tradiţionalul zbor artistic, lăsând în urmă dâre de fum roşu, alb şi albastru.

Regina Elisabeta a II-a are „două” zile de naştere: una pe 21 aprilie, care este data reală de naştere a suveranei, şi una în a doua sâmbătă din luna iunie, dată la care se desfăşoară evenimentul oficial de celebrare şi când condiţiile meteo sunt mai prielnice.

În Marea Britanie, celebrarea oficială a zilei de naştere a unui rege sau a unei regine se face într-o altă zi decât în ziua de naştere oficială.

Tradiţia a luat naştere în urmă cu peste 250 de ani, în timpul regelui George al II-lea, în 1748. Regele George al II-lea s-a născut în noiembrie, prin urmare vremea nu era foarte prietenoasă pentru o ceremonie oficială care să marcheze aniversarea acestuia.

În alţi ani, familia regală mergea odată cu parada militară, apoi se întorcea la Palat, de la balconul căruia saluta fiecare participant la eveniment. În 2021, tradiţia nu s-a mai respectat. Pandemia de coronavirus nu a permis o adunare într-un număr atât de mare.

 

Sursa foto: Reuters

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X