Poliţia italiană a anunţat sâmbătă că a arestat un român căutat de Marea Britanie într-un caz de trafic de migranţi care a dus la moartea a 38 de vietnamezi în remorca unui camion, relatează AFP.

Ştefan Damian Dragoş, un cetăţean român de 28 de ani, este acuzat că a furnizat camionul care i-a transportat pe migranţi în Anglia, conform unui comunicat al poliţiei.

Bărbatul, care a fost reţinut de poliţie la Milano pe baza unui mandat de arestare britanic, „face parte dintr-o organizaţia criminală care se ocupă cu imigraţia ilegală”, se arată în comunicat.

Cei 39 de migranţi vietnamezi, dintre care cei mai tineri erau doi băieţi de 15 ani – au murit de asfixiere şi hipertermie în spaţiul închis al containerului, în timp ce erau transportaţi spre ceea ce ei sperau să fie o nouă viaţă în Marea Britanie.

Corpurile lor neînsufleţite au fost descoperite în interiorul remorcii la est de Londra în octombrie 2019.

Această descoperire îngrozitoare a scos în evidenţă fenomenul filierelor de imigraţie clandestină care prosperă profitând de speranţa imigranţilor, care sunt dispuşi să îşi asume orice risc şi să plătească sume uriaşe de bani.

Liderii grupului de traficanţi, Ronan Hughes, un transportator rutier nord-irlandez de 41 de ani, şi Gheorghe Nica, un cetăţean român de 43 de ani, acuzaţi că sunt organizatorii acestei acţiuni, au fost condamnaţi în ianuarie la 20, respectiv 27 de ani de închisoare pentru omucideri involuntare şi trafic de migranţi.

Maurice Robinson, şoferul care conducea camionul în momentul descoperirii cadavrelor, a fost condamnat la 13 ani şi patru luni de închisoare.

Eamon Harrisson, şoferul de 24 de ani care a dus remorca până în portul belgian Zeebrugge, afirmând că nu ştia de prezenţa migranţilor la bord, a primit o pedeapsă de 18 ani de închisoare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro