Regatul Unit dezminte că Rusia a tras focuri de avertisment împotriva distrugătorului HMS Defender

Ministerul britanic al Apărării dezminte faptul că Rusia a tras vreun foc de avertiemsent împotriva distrugătorului HMS Defender, în ape ucrainene, aşa cum a anunţat Moscova, relatează AFP, citat de news.ro

Un avion rusesc de tip Su-24 şi nave ruseşti au tras focuri de avertisment miercuri împotriva distrugptorului britanic HMS Defender care, a anunţat Moscova, a intrat în apele teritoriale ruseşti, la Marea Neagră – un incident rar în această regiune.

Armata britanică a dezminţit rapid afirmaţiile Moscovei şi a anunţat că distrugătorul efectua o ”trecere nevinovată” prin apele ucrainene.

”Niciun foc de avertisment nu a fost tras către HMS Defender. Nava Royal Navy (Marina Regală britanică) efectua o trecere nevinovată prin apele teritoriale ucrainene, conform dreptului internaţional”, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter Ministerul britanic al Apărării.

”Niciun tir nu s-a tras împotriva HMS Defender, iar noi nu recunoaştem afirmaţia potrivit căreia bombe au fost lansate pe traiectoria sa”, subliniază ministerul.

În schimb, armata britanică evocă ”un exerciţiu de tir la Marea Neagră”, cu privire la care Rusia ar fi ”avertizat comunitatea maritimă”.

Moscova a anunţat că un avion de tip Su-24M şi nave ruseşti au tras tiruri de avertisment împotriva distrugătorului britanic, care a intrat în apele teritoriale ruseşti la Marea Neagră.

”Distrugătorul (britanic HMS Defender) a primit un avertisment cu privire la faptul că va fi folosit armamentul, în cazul unei încălcări a frontierei ruse. El nu a reacţionat la avertisment”, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile ruse de presă.

O ”navă de patrulare la frontieră” rusească a ”tras focuri de avertisment”, iar un avion de tip Su-24M a efectuat un ”bombardament de precauţie  pe traiectoria distrugătorului britanic”, potrivit ministerului rus.

Ministrul britanic al Apărărăii Ben Wallace precizează, într-un comunicat difuzat pe Twitter, că nava efectua ”un tranzit de rutină de la Odesa (un port în sudul Ucrainei) către Crimeea, prin Marea Neagră”.

”Aşa cum este normal pe această rută, (distrugătorul) a intrat într-un culoar de separare a traficului, recunoscut la nivel internaţional”, explică Wallace.

”Aşa cum obişnuiesc, nave ruseşti i-au urmărit trecerea, şi l-au informat că au loc exerciţii (militare) de antrenament în imediata sa apropiere”, precizează ministrul.

Acest incident intervine cu câteva zile înaintea manevrelor Sea Breeze 2021, prevăzute în perioada 28 iunie-10 iulie, la care iau parte Statele Unite, alte state membre NATO şi Ucraina la Marea Neagră, pe care Moscova nu le vede cu ochi buni.

Distrugătorul britanic HMS Defender se află în regiune în vederea acestor exerciţii.

Zona se află în largul Crimeei, o peninsulă ucraineană anexată în martie 2014 de Rusia, care dispune de o bază navală în Crimeea, şi ale cărei ape au făcut deja obiectul mai multor incidente în trecut.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X