Românii din Marea Britanie vor avea la dispoziție încă 28 de zile pentru a solicita statutul de rezident

Settlement Status (EUSS) Romani in UK rezidenta

Autoritățile britanice pentru imigrație vor începe să trimită cetățenilor UE care locuiesc în Regatul Unit o notificare că mai au 28 de zile pentru a face cerere pentru permis de ședere în Regatul Unit, a anunțat guvernul de la Londra, citat de BBC. Inițial, termenul limită pentru acest lucru era 30 iunie.

Totuși, Ministerul de Interne va permite celor care au o scuză rezonabilă pentru întârziere să trimită aplicația pentru permis de ședere fără limită de timp.

Aproximativ 5,6 milioane de cetățeni ai Spațiului Economic European și persoanele aflate în întreținerea lor au solicitat statut de rezidență.

Țările ai căror cetățeni au înregistrat cel mai mare număr de cereri sunt Polonia (975.000) și România (918.000).

Ministrul imigrației, Kevin Foster, a spus că nicio persoană a cărei cerere nu a fost soluționată până la termenul limită de săptămâna viitoare nu va pierde aceste drepturi. El a adăugat că oficialii din domeniul imigrației vor începe să emită notificări cu termen de 28 de zile oamenilor, sfătuindu-i să solicite statutul de rezident.

Grupurile pentru protecția migranților și-au exprimat îngrijorarea că printre cei care nu au depus cererea sunt copiii.

Kevin Foster a spus că nu va exista o limită de timp dacă cei care nu au depus cererea au motive întemeiate. El a dat exemplul studenților care ar putea descoperi, când se înscriu pentru prima dată la universitate, că nu au statut de rezident.

Detalii despre procedura de înscriere EU Settlement Scheme destinată cetățenilor europeni și membrilor de familie ai acestora pe pagina guvernului britanic la:
Ce trebuie să știți despre înregistrarea rezidenței în UK a copiilor 
Copiii născuți în UK nu sunt în mod automat cetățeni britanici.
Puteți verifica dacă aceștia au cetățenie britanică aici:
În cazul în care copiii (în vârstă de până la 21 de ani) NU sunt cetățeni britanici sau irlandezi, atunci este NECESAR să #aplicați și pentru ei pentru obținerea statutului de rezident în UK.
Copiii care la momentul nașterii au cel puțin un părinte care are #SettledStatus, devin cetățeni britanici. În acest caz nu trebuie să mai aplicați pentru ei.
Pentru copiii născuți după 1 aprile 2021, termenul de depunere a aplicațiilor este de 90 de zile de la data nașterii.
Copiii pot fi înregistrați și dacă au doar certificat de naștere, folosind formularul de cerere disponibil la https://www.gov.uk/…/apply-to-the-eu-settlement-scheme… .
Părinții trebuie să solicite o scrisoare de sprijin de la
Formularul completat și actele doveditoare pot fi trimise prin e-mail sau poștă la Home Office[email protected] ; EU Settlement Scheme, PO Box 2075, Liverpool, L69 3PG
Mai multe informații despre procedura de înregistrare a minorilor la:
Informații despre condițiile de aplicare pentru statutul de rezident în UK la:

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X