Certificatul digital de vaccinare, va fi operaţional în România de la 1 iulie

Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că certificatul verde va fi aprobat înainte de 1 iulie de Guvernul României.

„Din discuţia pe care am avut-o cu secretarul general adjunct, astăzi s-au obţinut avizele necesare. Mâine (marți, 29 iunie – n.red.) este şedinţa de Guvern pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă”, a declarat Ioana Mihăilă, luni, în conferință de presă.

Valabilitatea certificatului verde va depinde de situaţia fiecărei persoane – dacă aceasta a făcut un test, a trecut prin boală sau a fost vaccinată.

„Este în funcţie de situaţia în care ne aflăm. De exemplu, pentru o persoană testată valabilitatea certificatului este de 24 de ore dacă vorbim de un test antigen rapid şi respectiv de 72 de ore dacă vorbim de un test PCR.

Dacă este vorba de situaţia în care persoana a trecut prin boală, valabilitatea este de 180 de zile de la data primului test COVID pozitiv înregistrat în CORONAFORMS.

Dacă vorbim de vaccinare – valabilitatea este până în luna iunie 2022 pentru o persoană vaccinată cu schemă completă”, a explicat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Pașaportul COVID va putea fi descărcat de pe platforma certificat-covid.gov.ro, activă din 1 iulie 2021, și va putea fi luat, fizic, și de la direcțiile de sănătate publică sau de la medicii de familie. Certificatul va dovedi că posesorul a trecut prin boală și are imunitate, că a fost vaccinat sau că testul COVID este negativ.

Documentul va avea un cod QR, care va putea fi scanat și va facilita trecerea la frontieră. Certificatul va putea fi prezentat atât pe hârtie, cât și pe telefon.

Certificatele vor conține un cod QR și se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat. Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecțiune sau care deține un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate și în format tipărit.

Certificatul verde nu este obligatoriu, însă, în lipsa acestuia, se pot aplica regulile specifice fiecărei țări, spun autoritățile, inclusiv carantina.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X