Gina Colangelo, consiliera şi amanta fostului ministru britanic al Sănătăţii, s-a despărţit de soţul milionar

Gina Colangelo, consiliera şi amanta fostului ministru britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, s-a despărţit de soţul milionar şi este hotărâtă să aibă o relaţie cu demnitarul compromis, scrie Daily Mail, citat de news.ro

La finalul săptămânii trecute, Matt Hancock a demisionat după ce a fost dezvăluit că avea o relaţie extraconjugală cu Gina Colangelo şi că a încălcat norme referitoare la distanţarea fizică.

Cu câteva ore înainte ca ştirile să apară, fostul ministru britanic al Sănătăţii i-a spus soţiei lui, Martha, că mariajul lor s-a sfârşit. În primă fază, s-a agăţat de funcţie, prim-ministrul Boris Johnson sprijinindu-l, însă a demisionat sâmbătă după ce mai mulţi membri ai Parlamentului au făcut presiuni.

Colangelo era căsătorită cu Oliver Tress, fondator al magazinului online Oliver Bonas.

Daily Mail a citat mai mulţi apropiaţi ai ei care au spus că femeia este determinată să înceapă o nouă relaţie.

Gina Colangelo, în vârstă de 43 de ani, a demisionat de asemenea din postul său de director al Departamentului de Sănătate la câteva ore după Hancock.

Hancock, în vârstă de 42 de ani, era căsătorit de 15 ani. Aparent, el şi Colangelo locuiesc împreună acum.

Mai multe surse au spus că milioanerul a fost „devastat” de relaţia adulteră a soţiei şi de plecarea ei, după 12 ani de căsnicie.

Prietenii celor doi spun că Hancock şi Colangelo sunt îndrăgostiţi şi vor să „facă să meargă” noua relaţie.

În mesajul video prin care şi-a anunţat demisia, Hancock a spus: „Ultimul lucru pe care l-aş dori este ca viaţa mea privată să distragă atenţia de la concentrarea care ne conduce în afara acestei crize. Vreau să îmi prezint din nou scuze pentru că am întrerupt ghidarea, scuze faţă de familia mea şi cei dragi pentru că i-am făcut să treacă prin asta”.

Prim-ministrul a spus că regretă faptul că Hancock demisionează din funcţia de ministru. El a declarat că „ar trebui să părăsească biroul mândru de ce a realizat – nu doar în combaterea pandemiei, ci şi înainte ca Covid-19 să ne lovească”.

Boris Johnson şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul primit şi a adăugat: „Contribuţia ta la serviciul public este departe de a se fi încheiat”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X