Un bărbat înarmat a tras asupra unui loc de joacă dintr-un parc din Marea Britanie. Unul dintre martori a relatat cum un pasager al autoturismului a coborât lângă mașină și a început să tragă asupra copiilor și persoanelor care se aflau la acel moment în parc. Suspectul a părăsit locul tragerii imediat după, părinții și copiii fiind în acel moment speriați, fugind pentru a-și salva viețile.
Poliția a pornit o investigație și a trimis în zonă mai multe patrule, pentru siguranța locatarilor, dar și pentru a prinde atacatorul în caz că se întoarce.
„Ora zilei și locul în care a avut loc incidentul sunt îngrijorătoare și am dori să oferim asigurări oamenilor și să le transmitem că vor vedea în zonă mai multe patrule de poliție pe toată perioada anchetei”, a declarat Helen Bagnall, detectiv în cadrul Diviziei Trafford.
„Suntem conștienți de neplăcerile create momentan în acest cartier și am mărit numărul de echipe care să patruleze, iar în același timp lucrăm cu agențiile care ne pot ajuta să ne adresăm cât mai repede și eficient problemei”, a mai completat Bagnall.