Pfizer va cere autorizarea pentru a treia doză de vaccin anti-Covid

Companiile Pfizer-BioNTech vor cere în următoarea perioadă autorizarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. Solicitarea va fi făcută în primul rând către autoritățile din Statele Unite și Europa și urmărește să ofere o protecție sporită persoanelor care au primit deja primele două doze.

Potrivit companiei, o a treia doză de vaccin, administrată la șase luni de la cea de-a doua, sporește imunitatea împotriva noilor variante de SARS-CoV-2, inclusiv Delta.

”Pfizer şi BioNTech au constatat rezultate încurajatoare ale unor teste în curs pentru o a treia doză din vaccinul actual”, au explicat companiile care intenţionează să transmită aceste date către FDA, EMA şi alte autorităţi de reglementare în următoarele săptămâni.

Date preliminare ale studiului arată că o doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranţă coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanţi împotriva virusului, inclusiv împotriva variantei Beta, apărută în Africa de Sud. Aceste niveluri sunt ”de cinci până la 10 ori mai mari” decât cele observate după primele două doze.

Rezultatele acestui studiu vor fi publicate într-o revistă ştiinţifică, au precizat Pfizer-BioNTech.

Cele două companii au subliniat, de asemenea, că vaccinul lor a dat rezultate bune în laborator împotriva variantei Delta şi că, prin urmare, o a treia doză ar putea creşte imunitatea împotriva acestei variante. Au loc teste pentru a ”confirma această ipoteză”, au indicat cele două companii.

Un alt studiu, realizat luna trecută de AstraZeneca, indica necesitatea celui de-al treilea vaccin. Totodată, Rusia și Turcia au început administrarea unei a trei doze din serul Sputnik, pentru a crește protecția în fața tulpinii Delta.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X