Marea Britanie rectifică informația potrivit căreia 60% dintre pacienții Covid-19 s-au vaccinat cu ambele doze

Consilierul ştiinţific principal al autorităţilor din Marea Britanie, Patrick Vallance, a revenit asupra declaraţiilor făcute luni, conform cărora 60% dintre pacienţii britanici spitalizaţi cu COVID-19 sunt vaccinaţi cu ambele doze, printr-un mesaj pe contul său de Twitter în care susţine că procentul de 60% se referă la cei nevaccinaţi, transmite Reuters.

Într-o conferinţă de presă susţinută luni, alături de premierul Boris Johnson, Vallance a declarat că 60% dintre pacienții internați în spitalele britanice cu diagnosticul de COVID-19 au fost vaccinați cu ambele doze. Conform mesajului postat pe contul său de Twitter, procentul celor internaţi chiar dacă au fost vaccinaţi cu ambele doze este de aproximativ 40%.

„Corectez o statistică pe care am oferit-o în conferinţa de presă. Aproximativ 60% din spitalizările cu COVID-19 nu provin din rândul persoanelor vaccinate cu două doze, ci mai degrabă 60% din spitalizările cu COVID-19 din prezent provin din rândul persoanelor nevaccinate”, a scris el pe Twitter.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X