O carte de bucate a fost returnată unei biblioteci din Scoţia la peste 50 de ani de la data la care trebuia înapoiată.
Cartea a fost trimisă prin poştă la Biblioteca Centrală din oraşul scoţian Paisley împreună cu o bancnotă de 20 de lire sterline şi o scrisoare în care expeditorul, anonim, şi-a cerut scuze pentru întârziere.
Intitulată „Indian Cookery” şi semnată de Balbir Singh, maestru bucătar şi autoare a mai multe culegeri de reţete, cartea ar fi fost împrumutată în jurul anului 1968, însă nu există nicio modalitate de a afla cu exactitate cui şi când pentru că la acea vreme înregistrările nu erau digitalizate.
„Vă rog să acceptaţi scuzele mele pentru returnarea târzie a acestei cărţi. Alăturat se află o plată simbolică, în semn de recunoaştere a acestei scăpări. Vă mulţumesc”, menţionează scrisoarea care însoţeşte volumul, publicat de Mills & Boon în 1965.
Banii urmează să fie donaţi în scopuri caritabile din moment ce bibliotecile Renfrewshire Libraries nu impun amenzi pentru returnarea târzie a cărţilor împrumutate.
Linda Flynn, supervizor în cadrul Bibliotecii Centrale din Paisley, a declarat: „Am fost mai mult decât puţin surprinsă când am deschis plicul căptuşit şi am văzut ce se afla în el. Rareori se întâmplă să fie returnată o carte după atâţia ani de întârziere. Bănuiesc că această carte a zăcut într-un dulap sau într-un sertar multă vreme şi a fost descoperită abia recent”.
„A fost un gest minunat din partea persoanei care a găsit cartea pentru că şi-a făcut timp să o trimită înapoi cu o bancnotă de 20 de lire, un gest simbolic pentru această întârziere atât de mare. Ne vom asigura că banii sunt direcţionaţi către o cauză bună”, a adăugat Flynn.
„Cartea a fost destul de folosită, după cum se poate observa, iar unele dintre semnele de pe pagini sugerează că cineva a urmat reţetele pentru a prepara câteva mese bune. Din păcate, cartea nu este într-o stare suficient de bună pentru a o pune din nou pe rafturi pentru ca oamenii să o poată împrumuta dar, din moment ce a devenit de interes pentru personalul bibliotecii, o vom păstra într-un loc sigur”, a precizat Linda Flynn.
Balbir Singh s-a născut în Punjab în 1912 şi a devenit maestru bucătar de renume internaţional, profesoară de gastronomie şi autoare de cărţi de bucate.
Cartea ei cu reţete indiene a fost foarte apreciată după ce a fost publicată prima dată, la Londra, în 1961, şi a continuat să inspire generaţii de maeştri bucătari şi de pasionaţi de gastronomie.
Volumul s-a vândut în sute de mii de exemplare în întreaga lume, iar în următorii ani au fost publicate mai multe ediţii revizuite şi cu reţete suplimentare.
Balbir Singh a decedat în 1994.
Sursa foto: Macdonald Media/PA Wire / www.glasgowlive.co.uk