Scoția va renunța la distanțarea socială, la o parte din limitele impuse adunărilor sociale și la carantinare, de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de premierul Nicola Sturgeon chiar înainte de redeschiderea școlilor. În același timp, masca de protecție va rămâne obligatorie, cel puțin în interior.
Scoția devine astfel prima țară din lume care renunță la distanțarea socială.
De asemenea și la carantinare, în anumite condiții. Dacă un adult este identificat drept contact apropiat al unui bolnav de COVID-19, acesta nu se va mai izola timp de 10 zile dacă este vaccinat cu cele două doze de vaccin și dacă rezultatul unui test COVID PCR este negativ, scrie The Guardian.
Restricții vor rămâne în continuare în privința măștii de protecție sau a unui număr maxim de persoane la evenimente mari în spațții închise și deschise, a mai spus Sturgeon. Astfel că masca va fi obligatorie la interior, iar la evenimentele mari cu peste 2.000 de persoane în interior și 5.000 în exterior vor fi necesare anumite condiții.
Nicola Sturgeon a anunțat și că se va elimina izolarea completă pentru elevi, începând cu 9 august 2021. Dar nu se va renunța la masca de protecție în școli și la distanțare, cel puțin pentru primele șase săptămâni, din septembrie. Purtarea măștii rămâne obligatorie pentru cei din gimnaziu, în spații precum sălile de clasă sau în zona clădirii școlii.
De asemenea, la reîntoarcerea copiilor în școli peste două săptămâni, aceștia nu vor mai fi obligați să se izoleze complet pentru 10 zile dacă cineva din grupul lor este testat pozitiv pentru COVID-19, cu condiția ca cei care sunt contacți să aibă un test COVID negativ.
Premierul scoțian a anunțat marți că așteaptă acordul specialiștilor britanici pentru vaccinarea tinerilor de 16 și 17 ani, care va începe în câteva zile.
Potrivit ultimelor date oficiale ale autorităților, marți, au fost raportate 1.016 cazuri noi de COVID-19 și 9 decese noi. În spital sunt internați 406 de bolnavi, iar 61 sunt la ATI.
De asemenea, în total, 4.014.212 persoane au primit prima doză de vaccin anti-COVID-19 și 3.231.331 au primit a doua doză.