România trimite ajutoare în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor

România trimite vineri, în premieră, un modul de intervenție terestră în Grecia pentru a ajuta la lupta cu incendiile de pădure.

„Autoritățile din Grecia au cerut ajutor pentru stingerea incendiilor. Au cerut ajutor atât aerian, cât și terestru și a fost acceptat din partea României ajutorul terestru. Înțeleg de la domnul Arafat că este o premieră acest lucru”, a declarat Florin Cîțu la finalul ședinței de Guvern de joi.

Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că mai multe țări au solicitat astfel de ajutoare și toată Europa încearcă să ajute pentru ca statele aflate în dificultate să poată trece peste momentele grele.

Tot Arafat a precizat că România a înaintat oferte de sprijin, dar în final depinde de țările care solicită ajutorul ce acceptă.

„Astăzi, după discuții cu colegii de la Protecția Civilă din Grecia și Protecția Civilă Europeană noi am înaintat o propunere de un modul care va pleca de la IGSU. Acesta include 112 pompieri, 23 de autospeciale, dintre care 6 de stingere incendii de pădure, două cisterne, un centru de comandă, două containere multi-risc, un generator de mare capacitate, două tabere mobile, un autocar de intervenție, două microbuze și patru autospeciale de primă intervenție”, a anunțat Raed Arafat.

Convoiul urmează să plece spre Grecia vineri dimineața și va ajuta la stingerea incendiilor timp de 10 zile, cu posibilitatea de prelungire a perioadei.

De asemenea, costurile de deplasare sunt acoperite în proporție de 75% de Mecanismul de Protecție Civilă Europeană.

Pompierii greci luptau joi împotriva a două incendii îngrijorătoare – la Olympia (vest) şi pe Insula Evia (est) – într-o ţară afectată de 100 de incendii, din cauza unei canicule excepţionale, relatează AFP, citată de News.ro. Forţe importante au fost desfăşurate în apropiere de satul Vechea Olympie, în vederea protejării site-ului arheologic în care au avut loc primele Jocuri Olimpice în Antichitate, la vest de Peninsula Peloponez.

După ce a ars aproximativ 20 de case, frontul incendiului se îndreaptă acum către zona Lala”, un teren forestier muntos situat la nord-est de site-ul antic, a declarat joi, contactat de agenţia greacă de presă ANA, prefectul Nektarios Farmakis.   Satul Vechea Olympie, de obicei înţesat de turişti în această perioadă a anului, şi alte şase localităţi din apropiere au fost evacuate miercuri.

Peste 170 de pompieri, ajutaţi de aproximativ 50 de vehicule şi şase elicoptere şi avioane bombardiere cu apă, luptau joi, asistaţi de întăriri din armată, împotriva flăcărilor, potrivit pompierilor.

Forţe asemănătoare au fost desfăşurate pe imensa Insulă Evia, situată la aproximativ 200 de kilometri est de Atena. Un incendiu violent şi necontrolat, a izbucnit marţi pe un teren muntos şi împădurit, uscat de temperaturile caniculare din ultimele zile.

Sute de case au ars, dar şi peste 25.000 de hectare de pădure de pin, potrivit unor prime estimări.   Aproximativ 90de persoane au fost evacuate pe mare, miercuri, de pe plaja Rovies, situată în nord-vestul insulei Evia, de către Paza de Coastă gracă. Alte două sate au fost evacuate joi, potrivit ANA.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X