O nouă misiune a pompierilor români în Grecia

România trimite în Grecia 142 de pompieri cu opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, un autocar de intervenție, precum și alte mijloace de sprijin logistic, printre care și o dronă.

142 de pompieri români au plecat astăzi într-o nouă misiune în Grecia. De această dată ei vor acționa 10 zile în provincia Atica de lângă Atena. În noua misiune vor participa pompieri care au luptat cu flăcările și pe insula Evia. 

Pompierii români care au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia au fost înaintați în grad. Aceștia au fost recompensaţi şi cu Emblema de onoare a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Cei 108 salvatori s-au întors acasă cu două zile mai devreme decât era plănuit, pentru că flăcările au fost aduse sub control.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X