Un afgan repatriat în Franţa, bănuit de legături cu talibanii

Un afgan repatriat în Franţa, presupus apropiat al talibanilor, a fost plasat sub supraveghere, la fel ca alte patru persoane, a anunţat ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin.

Potrivit AFP, aceste cinci persoane au făcut obiectul unei „măsuri individuale de control administrativ şi de supraveghere” (Micas), prevăzute în cadrul legilor antiteroriste.

Un bărbat a reţinut în mod special atenţia autorităţilor: „Chiar dacă a ajutat la evacuarea ambasadei Franţei, credem că poate avea legături cu talibanii”, a declarat ministrul.

Acest bărbat a recunoscut apartenenţa la mişcare şi a recunoscut că a purtat arme în calitate de responsabil al unui baraj taliban la Kabul. „În faţa dificultăţilor de a face anchete în privinţa persoanelor care trebuiau repatriate, autorităţile franceze au acceptat îmbarcarea acestei persoane şi a familiei sale”, a adăugat ministrul.

La sosirea la Abu Dhabi, Direcţia generală de supraveghere internă (DGSI) «a făcut treaba pe care nu a putut-o face la Kabul», efectuând audieri de securitate.

La sosirea în Franţa, în acest week-end, el a primit notificarea Micas, la fel ca şi trei dintre apropiaţii săi „momentam nesuspectaţi direct”. În ceea ce priveşte al cincilea bărbat, „s-au descoperit, după ancheta DGSI, că avea legături cu aceste persoane, deşi au venit separat”.

Cei cinci sunt sub supraveghere şi fac obiectul unor măsuri de „restricţii de libertate”, a precizat Darmainn.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X