O explozie puternică a avut loc joi, la una dintre intrările în aeroportul din Kabul. Potrivit primelor informații, ar fi vorba despre un atac sinucigaș. Reuters relatează cel puțin 13 persoane ar fi fost ucise, între care și copii. Forțele occidentale aveau informații că la aeroport urmează să se producă un atac terorist. Forţele afgane au tras focuri de armă în aer pentru a dispersa mulţimile din apropierea aeroportului din Kabul.

Pentagonul a confirmat joi că mai mulți membri ai personalului american aflați în Kabul au murit în urma exploziilor, iar alții au fost răniți. De asemenea, au fost victime și în rândul afganilor, potrivit unui anunț făcut de purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, condamnă ferm atacul de la Kabul, precizând că operaţiunea de evacuare va continua.

„Condamn ferm acest atac terorist îngrozitor. Prioritatea noastră rămâne evacuarea cât mai multor oameni posibil către un mediu sigur, cât mai rapid cu putinţă”, a scris Jens Stoltenberg pe Twitter.

La Spitalul de urgență din Kabul au fost internați circa 60 de răniți în urma exploziei, potrivit unui ONG.

Un martor ocular al atacului sinucigaș din apropierea aeroportului din Kabul a descris, pentru Reuters, momentul exploziei. Acesta spune că a fost o explozie „cu adevărat puternică”.

„Eram cu toții acolo și dintr-o dată a avut loc explozia. Cel puțin 400-500 de oameni erau în zona respectivă”, a spus martorul, care a precizat că printre victime sunt inclusiv soldați ale trupelor străine.

„Am cărat răniții, hainele mele sunt pline de sânge”, a mai declarat martorul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro