Legendarul campion român la caiac canoe, Ivan Patzaichin, a decedat la vârsta de 71 de ani

Legendarul canotor Ivan Patzaichin a murit duminică, anunță Comitetul Olimpic Român. Patzaichin (71 de ani), originar dintr-un sat din Delta Dunării, are în palmares șapte medalii la Jocurile Olimpice, dintre care patru de aur.

În ultimele decenii, Patzaichin s-a implicat masiv în acțiuni de promovare și sprijinire a Deltei Dunării, fiind unul dintre cei mai cunoscuți activiști. El a renunțat în acest an să facă parte dintr-un comitet de selectare a noului guvernator al Deltei în urma unor atacuri politice.

Patzaichin este protagonistul unia dintre cele mai grăitoare momente de profesionalism și dedicație în sport. În 1972, la Jocurile Olimpice de la Munchen, într-o cursă de calificare, lui i s-a rupt în plină cursă vâsla (pagaia). El a continuat însă să vârslească cu restul de vâslă, știind că dacă trece linia de finish – indiferent de timpul obținut – poate intra în recalificări. Așa s-a întâmplat, a ajuns apoi în finala cursei și a căștigat aurul olimpic, fiind ovaționat de spectatori și omagiat de restul competitorilor.

Comitetul Olimpic Sportiv Român a transmis un mesaj emoționant în memoria lui Ivan Patzaichin, care a devenit viral în spațiul online, fiind preluat de foarte mulți oameni.

E legendă… un CampiOM s-a transformat în stea. Ivan Patzaichin a plecat dintre noi. Povestea sa e povestea succesului, a bunului simț și a caracterului. E povestea unui fiu al Deltei care a dat înapoi înzecit și a inspirat oamenii să trăiască frumos. Dincolo de medaliile strălucitoare, 7 olimpice ( 4 de aur), cele 21 mondiale (8 de aur), a fost un OM dăruit și generos. Drum lin, Ivan! Veșnic în inimile noastre!
Condoleanțe familiei!
Dumnezeu să îl ierte și să odihnească!

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X