Marea Britanie va oferi acces la cea de-a treia doză de vaccin adulţilor de peste 50 de ani

Marea Britanie va oferi cetăţenilor săi de peste 50 de ani accesul la o doză de ranfort împotriva COVID-19, în special personalului sanitar şi angajaţilor din reşedintele pentru vârstnici.

Executivul conservator a luat decizia, după ce a primit avizul experţilor, care au recomandat utilizarea vaccinului de la Pfizer/BionNTech pentru acest program.

Experţii au considerat că este „sigur” ca doza de întărire să fie administrată în acelaşi timp cu vaccinul antigripal, care oferă imunitate pe timpul iernii.

Guvernul a informat de asemenea că persoanele vulnerabile şi cei cuprinşi între 16 şi 65 de ani care fac parte din categoriile de risc în cazul contractării COVID-19 vor avea acces la primirea unei doze de întărire.

Trei vaccinuri sunt avute în vedere în acest plan – AstraZeneca, Pfizer şi Moderna – însă experţii au recomandat folosirea serului de la Pfizer, considerând că este perfect tolerat şi se pretează dozei de rapel.

Serul de la Pfizer va putea fi administrat inclusiv celor care au fost vaccinaţi cu schema completă cu serul de la AstraZeneca.

Britanicii vor trebui vaccinaţi cu doza a treia după cel puţin şase luni de la primirea celei de-a doua doze de vaccin.

După primirea mai multor date, experţii vor evalua dacă această doză de întărire va fi extinsă şi restului populaţiei.

Vice-consilierul pe teme medicale al guvernului britanic, Jonathan Van-Tam, a avertizat la o conferinţă de presă că ţara se va confrunta cu o iarnă „grea” şi a insistat că pandemia este „activă”.

El a precizat, totodată, că programul de imunizare a avut „un succes incredibil”, evitând 24 de milioane de contagieri şi 112.000 de decese.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X