Șansele pentru un acord comercial SUA-UK post-Brexit sunt mici

Preşedintele american Joe Biden s-a abţinut marţi de la exprimarea unui angajament clar în privinţa încheierii unui acord de liber schimb cu Marea Britanie, indicând doar că „discuţiile continuă”, în cadrul convorbirii pe care a avut-o marţi, la Casa Albă, cu premierul britanic Boris Johnson.

„Va trebui să lucrăm la asta”, a declarat preşedintele Biden ca răspuns la o întrebare despre acordul comercial pe care britanicii sunt dornici să îl încheie cu Washingtonul.

„Discuţiile continuă în acest sens”, a adăugat preşedintele SUA.

Joe Biden a avertizat, de asemenea, că nu va dori deloc să vadă o schimbare a frontierei irlandeze după Brexit.

El a dat asigurări, în acelaşi timp, referitor la posibilitatea încheierii unui acord comercial, că este vorba de „două subiecte diferite”.

Săptămâna trecută, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a legat în mod clar respectarea acordului de pace din Irlanda de Nord, ce prevede o frontieră deschisă cu Irlanda, de orice negociere comercială între Washington şi Londra.

Executivul britanic este implicat în prezent în negocieri post-Brexit cu Uniunea Europeană pe tema unor acorduri vamale specifice ce vizează provincia britanică.

Premierul Boris Johnson a lăudat în Biroul Oval recenţii paşi importanţi realizaţi în relaţia dintre Regatul Unit şi SUA şi a calificat drept „fantastică” ridicarea restricţiilor impuse călătorilor străini care doresc să pătrundă pe teritoriul SUA.

Premierul britanic a lăudat, de asemenea, noul acord încheiat între ţara sa, SUA şi Australia.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X