Adolescenţii din Marea Britanie pot decide singuri dacă vor să se vaccineze anti-Covid

Guvernul Marii Britanii a decis, pentru a încuraja vaccinarea în rândul tinerilor, să permită adolescenţilor cu vârsta începând de la 16 ani să aleagă singuri dacă vor să se vaccineze sau nu, fără să aibă nevoie de acordul părinţilor. Iar copiilor începând de la 12 ani li se permite să ia şi ei o astfel de decizie dacă arată că înţeleg ce înseamnă imunizarea.

Această posibilitate vine după ce autorităţile s-au lovit de multe ori de opoziţia părinţilor, mare parte din ei participând la protestele anti-vaccinare care au avut loc în ultimele luni.

Legea privind consimțământul pentru tratament medical pentru sub 16 ani este bine stabilită în Marea Britanie.

Medicii sunt autorizați să evalueze competența unui copil în a înțelege un tratament și a consimți administrarea acestuia. Acest lucru poate avea loc chiar și fără știrea părinților, cu condiția să fie în interesul superior al copilului.

Decizia a fost luată în baza unui precedent, deoarece într-un proces din anii ’80 s-a hotărât ca tinerii care pot demonstra că înțeleg un act medical, să poată lua o decizie cu privire la el.

Până acum, 66,7% din populaţia Marii Britanii a fost vaccinată cu schemă completă.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X