Imunizarea populației cu a treia doză de vaccin anti-COVID, începe astăzi în România

Imunizarea se va face doar cu vaccinurile pe bază de ARN Mesager, mai precis cu serurile produse de compania Pfizer&BioNTech sau Moderna. În acelaşi timp, cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată fără programare prealabilă.

Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de-a treia doză începând de marţi, 28 septembrie 2021. Sunt aşteptate pentru vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice indiferent de vârstă, personalul medical, personalul din asistenţă socială şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare. Cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată la liber, fără o programare prealabilă.

Vaccinarea cu cea de-a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.

Având în vedere faptul că, în România, vaccinarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai 2021, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel.

În paralel cu administrarea celei de-a treia doze, continuă şi imunizarea persoanelor care doresc să-şi facă pentru prima dată vaccinul anti-COVID.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X