UEFA a decis să anuleze toate procedurile disciplinare, deja suspendate, împotriva celor 12 cluburi care au iniţiat în primăvara acestui an proiectul Super Ligii, respectând astfel o decizie a justiţiei din Madrid, a anunţat Uniunea europeană de fotbal într-un comunicat, informează AFP.
Sancţiunile disciplinare „în legătură cu aşa-numitul proiect ‘Super Liga’ sunt declarate nule, fără niciun prejudiciu, ca şi cum procedurile nu ar fi fost iniţiate niciodată”, a explicat UEFA.
Această decizie se referă atât la cele nouă cluburi care au părăsit oficial proiectul Super Ligii (Tottenham, Arsenal, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Liverpool, Atletico Madrid, Inter Milano şi AC Milan), cât şi la ultimele trei cluburi care au rămas ataşate acestui proiect (Real Madrid, Juventus Torino şi FC Barcelona) şi pe care UEFA le-a ameninţat cu excluderea din competiţiile europene.
Pe 7 mai, UEFA a anunţat sancţiuni, în principal financiare, împotriva celor nouă cluburi care s-au retras din proiect şi cu care a ajuns la un acord, în urma scuzelor şi a recunoaşterii „greşelii” lor.
Un tribunal comercial din Madrid a cerut UEFA, pe 1 iulie, să anuleze ceea ce a considerat o „sancţiune mascată” împotriva celor nouă cluburi.
Printre „măsurile de reintegrare” acceptate de aceste nouă echipe şi, în cele din urmă, abandonate au figurat reţinerea a 5% din veniturile încasate din competiţiile UEFA pentru un sezon, o donaţie „globală” de 15 milioane de euro pentru „comunităţile locale” ale fotbalului european sau o amendă de 100 milioane de euro dacă vor încerca într-o zi să dispute o competiţie „neautorizată”.
De asemenea, judecătorul din Madrid a cerut UEFA să anuleze procedurile disciplinare împotriva cluburilor Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus Torino, care au fost suspendate din 9 iunie, până la noi ordine, de către forul fotbalistic european, considerând că este vorba de o „încălcare flagrantă” a propriei sale decizii din luna aprilie privind interzicerea sancţiunilor.
Organizaţia prezidată de Aleksander Ceferin le-a ameninţat pe Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus Torino cu excluderea din competiţiile europene.
Cele 12 cluburi de top din fotbalul european au anunţat, în luna aprilie, crearea unei Super Ligi, o competiţie profitabilă şi privată, bazată pe principiul unui campionat închis, care urma să înlocuiască actuala Ligă a Campionilor.