Aproximativ 200 de militari au fost desfăşuraţi luni, în Regatul Unit, în vederea aprovizionării cu benzină a staţiilor de alimentare, luate cu asalt de către şoferi disperaţi de o posibilă lipsă a carburanţilor.
Aceşti aproximativ 200 de militari – care au fost formaţi să conducă TIR-uri şi să umple pompe de benzină şi dintre care jumătate sunt şoferi – sunt desfăşuraţi în cadrul unei operaţiuni denumită „Escalin”. Ei sunt trimişi într-o primă fază la Londra şi în sud-estul Angliei, unde se concentrează problemele.
„Cooperăm strâns cu industria pentru a ajuta la creşterea stocurilor de carburant şi există semne de îmbunătăţire a stocurilor la staţii de alimentare cu carburant în întreg Regatul Unit, iar cererea continuă să se stabilizeze”, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului.
”Stocurile de la Londra şi din sudul Angliei se refac într-un ritm uşor mai lent decât în alte reguni ale Regatului Unit. Am început, aşadar să desfăşurăm personal militar în vederea unei creşteri a aprovizionării în aceste regiuni”, subliniază Guvernul.
În pofida faptului că premierul conservator Boris Johnson a anunţat duminică faptul că situaţia ”se potoleşte”, 22% dintre staţiile de alimentare cu carburant de la Londra şi din sud-estul Angliei nu au carburant, a anunţat luni directorul executiv al Petrol Retailers Association (PRA), Gordon Balmer.
Unele dintre cele aproximativ 1.100 de staţii cu care se afla în contact duminică seara nu mai aveau carburant de o săptămână, a precizat el. ”Sperăm ca situaţia să se îmbunătăţească săptămâna aceasta”, a declarat la Sky News Gordon Balmer, care a avertizat că ar putea dura până la zece zile să se reconstituie stocurile.
De zece zile, cozi lungi de aştetare se formează la staţii de alimentare cu carburant, care se confruntă cu probleme de aprovizionare din cauza unei ipse de şoferi de TIR – 100.000 potrvit industriei. La unele dintre aceste cozi au avut loc altercaţii între automobilişti nervoşi. Această situaţie excepţională este ultima consecinţă dintr-o serie a unor penurii ale forţei de muncă, cauzate de pandemia Covid-19 şi Brexit.
Probleme de livrare afectează, de asemenea, unele raioane ale supermarketurilor, lanţuri fast-food sau puburi.