Elevii școlilor din România urmează să fie testați de două ori pe săptămână, în contextul în care școlile rămân deschise și după ce incidența cazurilor COVID a depășit rata de infectare de 6 la mia de locuitori.
Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că ar fi nevoie de 70 de milioane de teste non-invazive pe bază de salivă, care ar trebui să ajungă în instituțiile de învățământ până la finalul semestrului. Aceste teste sunt folosite deja în școlile din mai multe țări, însă în România, Agenția Națională a Medicamentului a început procedura de avizare abia acum.
Până vor fi autorizate testele pe bază de salivă, elevii pot fi testați gratuit în școli, în cazul în care au un coleg care s-a infectat. Testarea se face în a opta zi, inclusiv pentru cei vaccinați.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: ”Am suplimentat cu 280.000 de teste antigen aflate la dispoziția școlilor. Ele se adaugă celor minimum 5.000 de teste disponibile în fiecare județ. Acolo unde există cabinete școlare există și teste, acolo unde nu există, se adresează DSP-urilor. Vă reamintesc că testele antigen rapide, 1,3 milioane la dispoziția școlilor, au fost folosite într-o proporție de 2%, puțin peste 20.000.”
Au mai rămas 11 săptămâni de școală din primul semestru, iar autoritățile speră să ajungă în toate unitățile de învățământ cele peste 70 milioane de teste pe bază de salivă, pentru verificarea de două ori pe săptămână a elevilor și profesorilor. Testarea se va putea face gratuit și la școală și acasă.
Mai este nevoie doar de un acord de la Agenția Națională a Medicamentului.
”Cred că au început procedurile. În acelaşi, timp cei de la ANM (Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România – n.r.) trebuie să se grăbească şi să vină cu omologare, să permită aceste teste. Până la urmă, noi le achiziţionăm, dar în continuare văd că lucrurile sunt tergiversate acolo şi le cer celor de la ANMDMR să lase tergiversările şi prostiile şi să vină mai repede cu decizia.” a declarat premierul Florin Cîțu, potrivit stirileprotv.ro
Rezultatele pozitive de la testele pe bază de salivă trebuie confirmate și printr-un test PCR.
Până vor apărea testele non-invazive, unii părinți cer o testare pe săptămână a unui număr cât mai mare de elevi.
Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi: ”Luni a început săptămâna, îi testăm pe toți, astfel încât să avem garanția că nu intră niciunul în școală cu acest virus. Acum se testează doar pentru acei elevi care au simptome.”