România suspendă operaţiile şi tratamentele care nu sunt urgente din spitalele publice 

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat luni că spitalele publice suspendă pentru 30 de zile operaţiile şi tratamentele care nu sunt urgente.

„Suntem nevoiţi să emitem un ordin de 30 de zile care preve că, începând cu data emiterii acestuia, managerii spitalelor publice cu paturi dispun măsuri de suspendare a internărilor pentru operaţii şi tratamente care nu reprezintă urgenţă şi care pot fi reprogranate”, a declarat Raed Arafat.

Raed Arafat a arătat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, că din cauza infecţiilor cu SARS-CoV-2, în acest moment există o presiune asupra sectorului de urgenţă şi a celui sanitar. În acest sens, a atras atenţia asupra faptului că în decurs de o săptămână numărul infecţiilor s-a dublat şi că nu se poate constata deocamdată „o tendinţă de plafonare sau de scădere”.

„După discuţiile cu colegii de la Ministerul Sănătăţii, analizele făcute la Centrul Naţional de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei, discuţii cu mai mulţi manageri de spitale, suntem nevoiţi să emitem un ordin, pe 30 de zile, care prevede că începând cu data emiterii acestuia, managerii unităţilor sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor, pentru intervenţii chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţă şi care pot fi reprogramate. Vor face acest lucru managerii unităţilor sanitare publice”, a spus el.

Arafat a subliniat însă că aceste prevederi nu se aplică în cazul urgenţelor, al femeilor însărcinate care necesită controale obligatorii, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă, care trebuie să se prezinte periodic pentru monitorizare, investigaţii sau tratament. Astfel de proceduri medicale se vor realiza în continuare în unităţile medicale publice.

Măsurile sunt aplicabile pe baza analizei medicului curant de specialitate. Arafat a menţionat că medicul respectiv va argumenta în foaia de observaţie care este motivaţia medicală ce impune necesitatea internării pacienţilor.

„Adică, fiecare caz este analizat de medicul care tratează cazul respectiv şi decide dacă poate fi reprogramat, poate fi amânat sau dacă trebuie neapărat să fie tratat în această perioadă în unitatea respectivă”, a precizat el.

Medicii din spitalele în care nu se mai fac operaţii vor fi detaşaţi pe secţiile COVID.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X