Cel mai mare pelerinaj din România începe astăzi, la Iași

Pelerinajul de Sfânta Parascheva, se desfășoară pentru al doilea an la rând sub semnul restricţiilor. Anul trecut, de hramul Sfintei Parascheva, România trecea de 4.000 de cazuri noi de COVID pe zi. Anul acesta, sunt aproape de patru ori mai multe cazuri noi pe zi. Cu toate acestea, sunt așteptați la Iași mii de credincioși, din toate colțurile țării, indiferent că sunt sau nu vaccinați.

Timp de o săptămână, racla Sfintei Parascheva va sta în curtea Catedralei. Zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi să se închine la moaştele Sfintei. Din cauza pandemiei, regulile vor fi stricte. 

La racla Sfintei Parascheva pot merge atât oameni vaccinați, cât și nevaccinați. Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au cerut ca pelerinajul organizat la moaștele Sfintei Parascheva să se desfășoare fără niciun fel de restricții și au spus că sunt pregătiți să organizeze sărbătoarea în cele mai bune condiții.

Organizatorii dau asigurări că au luat măsuri stricte pentru a preveni îmbolnăvirile. 350 de voluntari se vor ocupa ca toate măsurile să fie respectate. Autorităţile au adus sute de litri de dezinfectant şi zeci de mii de măşti. Sute de jandarmi şi voluntari se vor asigura că distanţa va fi respectată de miile de pelerini care vor veni şi în acest an la Iaşi.

Culoarul de acces către racla Sfintei Parascheva din curtea Catedralei Mitropolitane se întinde pe o distanță de un kilometru și jumătate. Va putea prelua aproximativ 1.000 de pelerini, de 10 ori mai mult față de evenimentele din anii precedenți. Este pentru prima oară când a fost gândit un astfel de sistem, un traseu labirintic, astfel încât foarte puțini oameni să stea la rând în stradă, în afara catedralei, așteptând să se roage în fața raclei.

Pelerinajul de la Iași se va încheia pe 15 octombrie.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X