Italienii au protestat din nou față de impunerea certificatului verde

Italienii au ieșit din nou în stradă, ca să protesteze față de impunerea certificatului verde. Poliția a intervenit cu tunuri de apă și gaze lacrimogene, pentru a dispersa mulțimea de protestatari furioși.

Mai multe mii de persoane au defilat sâmbătă în centrul Romei pentru a protesta faţă de obligaţia certificatului sanitar în toate locurile de muncă începând de la 15 octombrie, relatează AFP.

Introdus în luna august pentru muzee, evenimente sportive şi servirea mesei în interiorul restaurantelor, permisul sanitar poate fi un certificat de vaccinare, o dovadă a recuperării după contractarea COVID-19 ori un test negativ.

În urmă cu peste trei săptămâni, premierul italian Mario Draghi a anunţat extinderea sa din 15 octombrie la toate locurile de muncă, pasibilă de o suspendare a salariului pentru angajaţii care refuză să se supună. Era deja obligatoriu pentru tot personalul medical şi didactic.

„Am fost suspendaţi amândoi acum două luni”, au povestit pentru AFP Cosimo şi Morena, în vârstă de 40 de ani, ambii infirmieri. Cuplul are probleme imune şi alergice şi a fost scutit de obligaţia de vaccinare de către medicul de familie, a dat asigurări Cosimo, dar au fost suspendaţi de la muncă, fără salariu.

Manifestaţia, la care au participat şi membri ai unor grupări de extremă-dreaptă, a fost marcată de câteva altercaţii cu poliţia.

Manifestaţia a fost autorizată, dar câteva sute de persoane s-au desprins din marş, încercând să ajungă la sediul guvernului.

Poliţia a trebuit să folosească tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a-i opri pe cei mai violenţi. Potrivit agenţiei AGI, mai multe persoane au fost arestate.

Alte manifestaţii împotriva certificatului sanitar au mai avut loc sâmbătă în Italia: la Roma, Milano (nord) sau Cesena (centru).

Potrivit datelor raportate de Ministerul Sănătăţii, aproximativ 80% din populaţia Italiei în vârstă de peste 12 ani este complet vaccinată.

Italia, prima ţară europeană lovită de pandemie, a plătit un preţ mare cu peste 130.000 de decese.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X