Peste o mie de migranţi interceptaţi în Canalul Mânecii în două zile. Guvernul britanic cere închisoare pe viaţă pentru traficanţi

Marea Britanie a interceptat vineri şi sâmbătă 1.115 migranţi care traversau Canalul Mânecii cu ambarcaţiuni de mici dimensiuni, venind dinspre Franţa, a anunţat duminică Ministerul de Interne de la Londra. Guvernul britanic are în lucru un proiect de lege prin care propune închisoare pe viață pentru traficanții de migranți.

În afară de migranții interceptați pe mare, în cele două zile alţi 414 migranţi au fost împiedicaţi de autorităţile franceze să plece spre Marea Britanie, conform aceluiaşi minister, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Guvernul britanic este hotărât să lupte împotriva „creşterii inacceptabile” a acestor traversări periculoase, a declarat comandantul Dan O’Mahoney, însărcinat de executivul premierului Boris Johnson să gestioneze operaţiunile de combatere a acestui fenomen care, după Brexit, provoacă tensiuni între Paris şi Londra.

Conform comandantului britanic, de la începutul anului au fost zădărnicite peste 13.500 de tentative de trecere a Canalului Mânecii, au fost efectuate 300 de arestări şi 65 de persoane au fost condamnate în justiţie pentru trafic de migranţi. În acelaşi timp însă alţi peste 17.000 de migranţi au reuşit să ajungă în Marea Britanie la bordul unor mici ambarcaţiuni, număr mai mult decât dublu faţă de tot anul trecut.

Ministrul de interne francez Gérald Darmanin a cerut sâmbătă negocierea unui tratat privind migraţia între UE şi Marea Britanie. Oficialul francez a cerut de asemenea guvernului britanic „să-şi respecte promisiunea” de a plăti Franţei 62,7 milioane de euro pentru a finanţa anul acesta şi anul viitor consolidarea prezenţei forţelor de ordine franceze în zona de coastă, motivând că „noi (francezii) păzim frontiera pentru ei (britanici)”.

În acest timp guvernul de la Londra a început procesul de adoptare a unui controversat proiect de lege pentru reformarea sistemului de azi şi care înăspreşte pedepsele, traficanţii riscând conform textului propus o pedeapsă maximă de închisoare pe viaţă, faţă de maxim 14 ani de detenţie în prezent.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X