Danemarca s-a calificat la Cupa Mondială din 2022

Selecţionata Danemarcei s-a calificat la turneul final al Cupei Mondiale de fotbal din 2022, marţi seara, după ce a învins echipa Austriei cu scorul de 1-0, pe teren propriu.

Joakim Maehle (53) a marcat unicul gol al partidei şi a ajutat la păstrarea parcursului perfect al danezilor, care au opt victorii din tot atâtea meciuri în această campanie şi un golaveraj formidabil, 27-0.

Danemarca este a doua echipă calificată la Mondialul din Qatar, după Germania, care a obţinut biletul luni seara. Echipa ţării gazdă este calificată din oficiu.

Surpriza zilei a fost produsă de Ungaria, care a ţinut Anglia în şah, 1-1, pe Wembley. Oaspeţii au deschis scorul prin Roland Sallai (24 – penalty), dar gazdele au egalat înainte de pauză prin John Stones (37). Suporterii maghiari s-au încăierat cu forţele de ordine la acest meci.

În alt joc din Grupa I, Polonia a învins Albania cu 1-0, în deplasare, urcând pe locul secund. Meciul a fost întrerupt minute bune din cauza spectatorilor imediat după golul înscris de Karol Swiderski (77).

Cristiano Ronaldo a reuşit un hat-trick în meciul cu Luxemburgul, câştigat de Portugalia cu 5-0.

Elveţia a surclasat Lituania cu 4-0, în deplasare, iar la baltici fundaşul Rolandas Baravykas (UTA Arad) a fost integralist. Atacantul Donatas Kazlauskas (Academica Clinceni) a intrat la pauză.

Israelul a învins Republica Moldova cu 2-1, la oaspeţi fiind integralişti Igor Armaş şi Vadim Raţă (ambii de la FC Voluntari), precum şi portarul Cristian Avram (FC Buzău).

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X