Munții Apuseni, în top 20 cele mai frumoase locuri din Europa

Munții Apuseni au fost incluși pe locul 6 în topul CNN al celor 20 cele mai frumoase destinații la nivel european. Jurnaliștii CNN au fost atrași, în special, de aspectul pădurilor sălbatice și al peșterilor din Munții Apuseni. Ei descriu locul ca fiind unul dintre cele mai bine păstrate din Europa de Est, dar și încărcat de aer proaspăt, iar timpul pare că stă în loc.

„Parte din lanțul Carpaților, Apusenii sunt secretul cel mai bine păstrat din Europa de Est. Acești munți sunt izolați, cu păduri străvechi și peșteri de calcar cu râuri subterane la fiecare pas. Timpul rămâne rămâne în loc aici, cu prea puține lucruri de făcut decât să respiri aerul parfumat de pin și să fii cu ochii pe viața sălbatică abundentă“, scrie CNN.

Munții Apuseni sunt pe locul 6 în top, în timp ce primele poziții sunt ocupate de Insulele Lofoten, din Norvegia, Lacul Inari, din Finlanda, și Unst din Insulele Shetland, Scoția.

Iată care sunt cele mai frumoase 20 de locuri din Europa în viziunea CNN:

  1. Insulele Lofoten – Norvegia
  2. Lacul Inari – Finlanda
  3. Unst din Insulele Shetland – Scoția
  4. Zagori – Grecia
  5. Yorkshire Dales – Anglia
  6. Munții Apuseni – România
  7. Valea Loarei – Franța
  8. Picos de Europa – Spania
  9. Adelboden – Elveția
  10. Henne Strand din Iutlanda de Vest – Danemarca
  11. Parcul Natural Pădurea Bavareză – Germania
  12. Parcul Național Hoge Veluwe – Olanda
  13. Union Hall – Irlanda
  14. Barmouth – Țara Galilor
  15. Lacul Bohinj – Slovenia
  16. Susak – Croația
  17. Parcul Național Hortobagy – Ungaria
  18. Parcul Național Bialowieza – Polonia
  19. Jurkalne Seashore Bluffs – Letonia
  20. Lacul Vattern – Suedia

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X