Noua Zeelandă a vaccinat 2,5% din populaţie în maratonul de ”super sâmbătă”

Noua Zeelandă a vaccinat sâmbătă cel puţin 2,5% din populaţie în cadrul unui maraton prin care guvernul şi-a propus să accelereze inoculările împotriva COVID-19, conform datelor preliminare ale Ministerului Sănătăţii, transmit Reuters şi Xinhua.

Maratonul de vaccinare, denumit ”super sâmbăta”, viza administrarea a cel puţin 100.000 de doze pe parcursul zilei şi apropierea de ţinta de 90% din populaţie vaccinată.

Punctele de vaccinare au inclus unităţi mobile, centre comunitare, cabinete ale medicilor de familie, farmacii, dar şi restaurante fast-food şi parcuri, unde au fost puse la dispoziţie muzică live, mâncare şi băutură, informează Agerpres.

Celebrităţi, cântăreţi pop şi politicieni s-au alăturat eforturilor de a încuraja locuitorii să se vaccineze.

La Auckland, 300 de persoane au cumpărat bilete pentru a se vaccina la bordul unui avion Air New Zealand Boeing 787 Dreamliner.

Până seara au fost administrate 124.669 de doze, într-o ţară cu 4,9 milioane de locuitori.

”Ne-am stabilit o ţintă, Aotearoa, ai atins-o, dar să continuăm”, a spus prim-ministrul Jacinda Ardern la un punct de vaccinare, adresându-se cu numele maori al ţării. ”Să ne propunem 150 (de mii). Să ne propunem ţinte măreţe sau să plecăm acasă”, a îndemnat ea.

Noua Zeelandă s-a menţinut în mare parte liberă de coronavirus în timpul pandemiei până la apariţia unui focar al variantei Delta la mijlocul lunii august.

Obiectivul actual al guvernului este ca, vaccinând o mare parte din populaţie, ţara să trăiască cu COVID-19.

Sâmbătă au fost raportate 41 de cazuri noi de infectare, dintre care 40 la Auckland, cel mai mare oraş al ţării.

De la mijlocul lui august a fost impus un lockdown pentru limitarea transmiterii variantei Delta. Oficialii îşi propun să pună capăt restricţiilor atunci când rata de vaccinare cu schema completă va ajunge la 90%.

Până vineri, 62% din populaţia eligibilă, în vârstă de peste 12 ani, a Noii Zeelande fusese vaccinată cu schema completă, iar 83% cu cel puţin o doză.

Rezultatele finale ale maratonului de sâmbătă vor fi făcute publice duminică.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X