Presupusul ucigaş al deputatului David Amess a fost identificat. Un britanic de origine somaleză 

Poliţia britanică l-a identificat drept Ali Harbi Ali, un britanic de origine somaleză în vârstă de 25 de ani, drept individul care l-a ucis vineri pe deputatul conservator David Amess în timp ce parlamentarul participa la o întâlnire cu alegătorii într-o biserică metodistă din Leigh-on-Sea, estul Angliei, a informat duminică BBC.

Suspectul a fost reţinut sub incidenţa legii privind actele teroriste, din 2000, deoarece poliţia consideră că în spatele atacului ar fi putut exista „o motivaţie teroristă”.

Poliţia Metropolitană din Londra (Met), care a declarat oficial crima drept ”un incident terorist”, îl va putea interoga pe tânăr până pe 22 octombrie.

BBC explică faptul că Ali Harbi Ali a fost inclus în urmă cu câţiva ani în programul naţional Prevent de prevenire a terorismului, unde sunt trimişi, în mod voluntar, persoanele aflate în pericol de a se radicaliza. Totuşi, postul public britanic subliniază că individul a petrecut puţin timp în acest program şi nu a fost inclus niciodată în vreo listă de persoane de interes pentru serviciile secrete.

Ca parte a anchetei, poliţia a efectuat razii la trei domicilii din Londra, iar sâmbătă a fost făcută autopsia deputatului ucis, care a fost înjunghiat mortal şi a murit la locul incidentului.

Clasa politică britanică şi comunitatea musulmană s-au unit în a condamna uciderea lui Amess, în vârstă de 69 de ani, membru al Partidului Conservator al premierului Boris Johnson şi un susţinător înfocat al Brexitului, căsătorit, tată a cinci copii şi care era foarte iubit în circumscripţia sa electorală ca urmare a sprijinului pe care îl oferise cauzelor locale.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X