Prima gală Earthshot Prize a avut loc duminică seară la Alexander Palace din Londra, unde cinci proiecte care încearcă să salveze planeta au primit câte 1 milion de lire sterline.

Premiul Earthshot a fost înfinţat de prinţul William, duce de Cambridge, şi organizaţia sa caritabilă Royal Foundation în octombrie 2020 cu scopul de a „descoperi, sărbători şi dimensiona” soluţii la problemele de mediu actuale cu care se confruntă lumea.

Anual, pentru următorul deceniu, vor fi premiate cinci proiecte cu cinci obiective distincte – protejarea şi refacerea naturii; curăţarea aerului; revitalizarea oceanelor; construirea unei lumi fără deşeuri; remedierea climatului. Acestea trebuie să ofere soluţii realizabile până în 2030.

Prinţul William a fost însoţit la gală de soţia lui, Kate, iar lor li s-au alăturat vedete precum Emma Watson, Emma Thompson şi David Oyelowo.

Ed Sheeran, Coldplay şi KSI au cântat pe scena ceremoniei, iar muzica a fost alimentată de 60 de ciclişti care au pedalat pentru a crea energie.

Nicio celebritate nu a ajuns la Londra cu avionul pentru această gală, la construcţia scenei nu a fost folosit plastic, iar oaspeţilor le-a fost cerut să „ia în calcul mediul” când aleg vestimentaţia. Watson a purtat, spre exemplu, o rochie realizată din 10 alte rochii de la Oxfam.

Primii câştigători au fost aleşi dintr-o listă scurtă de 15 proiecte de juraţi între care s-au aflat naturalistul David Attenborough, actriţa Cate Blanchett şi cântăreaţa Shakira.

Într-un mesaj înregistrat difuzat la ceremonia transmisă de BBC, prinţul William a spus că următorii zece ani vor fi „un deceniu decisiv” pentru planetă.

„Nu mai avem timp. Un deceniu nu pare suficient de mult, însă omenirea are un istoric remarcabil în ceea ce priveşte capacitatea de a rezolva chestiuni de nerezolvat”, a spus el, potrivit news.ro

Săptămâna trecută, ducele de Cambridge a declarat că resursele ar trebui concentrate pe salvarea Pământului înainte de a fi concentrate pe turismul spaţial.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro