Restricții România: Toţi elevii vor intra în vacanţă două săptămâni. Masca de protecție, obligatorie peste tot. Mai multe restricții pentru cei nevaccinați

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri seara noi restricții, care ar urma să intre în vigoare de luni. Astfel, toți elevii intră în vacanță pentru două săptămâni, nu doar cei din ciclul primar, ci și elevii de gimnaziu și liceu, accesul la majoritatea activităților va fi permis doar în baza certificatului verde COVID, va fi instituită carantina de noapte, excepție făcând persoanele vaccinate și cele care au adeverință de serviciu, iar masca devine obligatorie în toate spațiile, închise sau deschise.

Șeful statului a reiterat că singura soluţie pentru oprirea pandemiei este vaccinarea: „Am discutat despre vaccinare, şcoli şi restricţii. Vreau să fiu foarte clar din capul locului, dacă vrem să se oprească pandemia, sigura soluţie este vaccinarea. Vaccinarea opreşte pandemia.”

„Este evident că şcolile sunt puternic afectate şi prin elevii care sunt infectaţi cu SARS-CoV-2, dar şi prin personalul, profesorii, învăţătorii care se îmbolnăvesc. În mod normal, începând de luni, deci, de săptămâna viitoare de luni, va fi vacanţă pentru cei mici. S-a decis astăzi ca această vacanţă să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci şi pentru gimnaziu şi liceu pentru două săptămâni. Deci, începând de luni este vacanţă şcolară.

Guvernul va hotărî, în cel mai scurt timp, cel târziu vineri, foarte concret ce restricţii intră în vigoare, asta după ce Comitetul Naţional şi experţii în materie vor stabili cu toate detaliile aceste norme şi le vor transpune, sigur, şi în limbaj juridic. Vreau să dau doar câteva exemple care nu sunt exhaustive, de exemplu va fi restricţionată circulaţia noaptea, excepţie făcând cei vaccinaţi şi cei care sigur cu legitimaţie de serviciu au o treabă legitimă de rezolvat.
Cei nevaccinaţi, din păcate, vor avea o sumedenie de restricţii”, a declarat Klaus Iohannis.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X