Scene reprobabile s-au petrecut pe Aeroportul din Cluj, în cursul zilei de joi, acolo unde trei femei infectate cu COVID-19 ar fi trebuit să fie transferate de urgență în Austria.

Un avion Spartan care trebuia să transfere la Viena trei paciente, în stare gravă, bolnave de COVID, a fost oprit din drum chiar înainte de decolare pe aeroportul clujean, relatează observatornews.ro.

Femeile, care au stat aproape o oră în aeronavă, au fost preluate de ambulanţe şi transportate înapoi la spitalul din Cluj, unde, din lipsă de locuri, erau ţinute la oxigen chiar în secţia de Urgenţe.

Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care pacienții nu au mai fost transferați la Viena, dar, potrivit primelor informații, cei de acolo nu mai pot primi alți pacienți.

Cele trei femei au vârste cuprinse între 40 și 67 de ani, și de mai multe zile primeau oxigen în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, pentru că pe secția de Terapie Intensivă nu mai este niciun loc.

Pacientele au fost aduse la aeroport, unde erau așteptate deja de o aeronavă Spartan trimisă de la București și urmau ca în jurul orei 15:00 (ora României) să decoleze spre Viena, acolo unde erau primite de un spital de stat până când starea lor de sănătate permitea transferul într-un salon normal.

După aproximativ o oră de așteptat pe pistă, piloții au fost înștiințați că spitalul din Austria nu îi mai primește, astfel că au fost chemate din nou ambulanțele la aeroport, pacientele au fost debarcate și duse înapoi la spital.

Aeronava va rămâne în aeroport până mâine pentru că se vor face din nou demersuri către clinica din Viena pentru a se încerca din nou transferul celor trei femei. Evident, dacă starea lor va mai permite acest lucru.

Foto: observatornews.ro

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro