Arma de recuzită folosită de Alec Baldwin avea gloanțe reale

Polițiștii americani au stabilit că arma de recuzită pe care a folosit-o Alec Baldwin pe platoul de filmare avea muniție reală. Sunt primele detalii din ancheta începută după ce actorul a împușcat mortal o femeie în timpul unor filmări.

Potrivit primelor informații prezentate de Reuters, arma folosită de Alec Baldwin pe platoul de filmare era una de recuzită, considerată nepericuloasă. Anchetatorii au stabilit că în interior se afla însă muniție reală, ceea ce a dus la împușcarea mortală a unei directoare de imagine şi la rănirea regizorului de film.

„Nu există cuvinte care să descrie şocul şi tristeţea în legătură cu tragicul accident care i-a luat viaţa lui Halyna Hutchins, o soţie, o mamă şi o colegă profund admirată. Cooperez cu poliţia în cadrul investigaţiei pentru a explica cum s-a întâmplat această tragedie şi sunt în contact cu soţul ei, oferind suport lui şi familiei sale. Inima mea este frântă pentru soţul ei, pentru copilul lor şi pentru toţi cei care au cunoscut-o şi iubit-o pe Halyna”, a transmis Alec Baldwin printr-o postare făcută ieri pe reţelele de socializare.

Alec Baldwin a luat decizia de a se retrage din viața publică, după ce și-a împușcat mortal colega pe platoul de filmare al producției ”Rust”. „A fost isteric și absolut de neconsolat ore întregi. Toată lumea știe că a fost un accident, dar este absolut devastat”, a declarat o sursă pentru People, după moartea Halynei Hutchins.

Actorul Alec Baldwin a tras joi cu o armă de recuzită în timpul unor filmări și a ucis-o pe Halyna Hutchins, director de imagine, și l-a rănit pe regizorul Joel Souza, potrivit Reuters. Tragedia a avut loc în timpul filmărilor pentru western-ul Rust, la Ferma Bonanza Creek din Santa Fe, a anunțat biroul șerifului din Santa Fe County într-un comunicat.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X