Prinţul Charles şi soţia lui, Camilla, vor efectua o vizită în Orientul Mijlociu, care va reprezenta primul lor turneu major în străinătate de la începutul pandemiei de COVID-19, informează DPA.

Biroul de presă de la Clarence House a anunţat că prinţul de Wales şi ducesa de Cornwall au fost rugaţi de Guvernul de la Londra să viziteze Iordania şi Egiptul şi că vizita lor în aceste două ţări va avea loc în perioada 16-19 noiembrie.

Chris Fitzgerald, secretarul-adjunct al prinţului Charles, a dezvăluit că schimbările climatice vor reprezenta una dintre principalele teme abordate în cadrul discuţiilor care vor avea loc cu ocazia acestor vizite. Celelalte teme vor fi dialogul interreligios, emanciparea femeilor şi eforturile depuse pentru conservarea patrimoniului cultural.

„Primul turneu regal în străinătate va avea loc după o pauză de aproape doi ani, într-un moment important al relaţiilor pe care Marea Britanie le are cu cele două ţări. Alteţele sale regale vor călători pentru prima dată în Iordania, unde vor celebra atât centenarul acestei ţări, cât şi cei 100 de ani de relaţii bilaterale britanico-iordaniene”, a declarat Chris Fitzgerald.

„Alteţele regale vor vizita apoi Egiptul, în condiţiile în care Marea Britanie deţine preşedinţia COP, iar Egiptul a fost nominalizat pentru a prezida COP27 din 2022″, a adăugat el.

„Acesta este un deceniu de o importanţă decisivă pentru acţiunile privind protejarea climei, iar noi ne aşteptăm ca următoarele 12 luni să marcheze o intensificare a cooperării dintre Marea Britanie şi Egipt. Într-adevăr, ambele vizite se vor concentra pe rezolvarea crizei climatice”, a mai spus Chris Fitzgerald, relatează Agerpres.

Familia regală a Marii Britanii întreţine relaţii strânse cu multe dintre familiile domnitoare din Orientul Mijlociu, inclusiv cu familia regală din Iordania.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro