Personalul din sectorul sănătăţii s-ar putea să fie obligat să se vaccineze anti COVID-19

Marea Britanie va obliga probabil personalul din sectorul sănătăţii să se vaccineze complet împotriva Covid-19, potrivit ministrului Sănătăţii, Sajid Javid, transmite Reuters.

Javid  a declarat luni la Sky News că obligativitatea vaccinării lucrătorilor din sectorul sănătăţii va ajuta la protejarea pacienţilor şi el nu va fi descurajat de faptul că există deja un deficit de personal în acest domeniu.

„Analizăm acest lucru. Încă nu luăm o decizie finală, dar înclin să o fac”, a spus ministrul la Sky News.

Marea Britanie a înregistrat luni 36.567 de cazuri noi de COVID-19, în scădere cu 19% faţă de acum o săptămână, arată datele guvernamentale.

Este pentru a doua zi la rând când are loc o scădere în comparaţie cu o săptămână anterioară. Au avut totodată loc 38 de noi decese, produse în decurs de 28 de zile de la testarea pozitivă pentru Covid-19.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X